La fille en bleu

Inca iti mai simt buzele topindu-se in rasuflarea mea si ma cuprind fiori dulci pe sira spinarii. Sarutul nostru este o unire a trupurilor nostre, a inocentei ce zace in noi; as fugi de durerea ce mi-o provoci doar printr-o simpla atingere,dar imi este imposibil. Imi inchid ochii si-ti simt inima cum imi sculpteaza buzele; e dulce, e moale.

O clipire de gene e suficienta ca sa-mi simt moartea aproape.Gura ta e cea mai cumplita rana, as vrea sa o vindec si parca nu ma mai satur de sangele pe care-l sorb pe varful limbii. Iubesc o amintire pe care mi-am promis ca o voi distruge, ca o voi ingropa cu dintii in trecut. Dar nu te pot indeparta de mine, imi esti inca o neputinta.

Sarutul… o atingere calda de buze, un schimb de trairi interioare, o moarte subita,o oprire a timpului, o contopire a unui spirit masculin cu unul feminin, o atingere sfasietoare… cum sa-i faci fata, cum sa fugi de ispita sa?!

Vreau sa deschid ochii si sa ma trezesc la realitate, sa nu mai pot simti gustul buzelor tale… inca… ma ranesc, ma duc la disperare. Cu cat as incerca sa le inlocuiesc, cu atat imi amintesc de tine, de savoarea ce mi-o lasa lipita de trup. Nu stiu exact ce vreau, dar cert e faptul ca nu vreau sa mi te fure altcineva,sa-mi fure sarutul ce-mi vindeca ranile sufletesti. Nu vreau ca sa te iubeasca o alta inima, vreau doar ca inima mea sa-ti fie altar.

Eu ti-am tinut mana atunci cand erai in pragul disperarii si acum ma doare, de fapt ma doare caldura degetelor tale. Mereu imi reamintesc de ceea ce am pierdut candva…Te privesc din departari si parca te simt din ce in ce mai aproape de mine. Esti o lumina pe care nu o pot stinge oricat as incerca; poate doar prin moarte, dar nu vreau. Cu tine uit ca sunt om, uit ca sunt pamanteanca si ca sunt doar o prada in calea pierzaciunii.

De cate ori nu am vrut sa mor, sa uit de tine si de sarutul tau salbatic, dar de fiecare data am dat gres. M-am amagit cu simple iluzii, cu simple clipe atemporale, cu o luna care nu mi-a apartinut niciodata, cu stelele care nu au lucit niciodata pe cerul meu, ci pe un cer al tuturor oamenilor.

Ma simt schingiuita in propriile tale buze si nu gasesc cutitul care sa taie franghiile ce ma sufoca. Ma afund pe zi ce trece mai tare intr-o pata ce niciodata nu a fost a mea; m-am adancit si m-am oprit din pornirile mele ce ma duceau spre o poteca gresita.

Nu am nevoie de nimeni, nici macar de tine, dar uneori sunt atat de singura incat cum pot sa-mi infrang strigatele si dorintele?! Doar asteptandu-te si adulmecandu-ti pasii de la mile distanta. In acele clipe de singuratate iti vreau inima, vreau sa-ti devorez tot sangele si toate emotiile ce-ti strabat prin buze. Gust tot ceea ce nu e al meu… chiar si un simplu chip barbatesc, o simpla privire de razboinic. Sunt o farama din ziua de ieri,dar cine oare ma poate reintregi? O bucata de piele sau o lasitate?

Ma doare crunt al tau sarut… inca nu-l pot uita, daramite sa-l inlocuiesc! E un venin ce ma distruge incetul cu incetul, un venin pe care nu-l pot dezvalui nimanui si caruia totusi i-am dat viata pe o simpla coala de hartie…

Si ce inseamna, totusi, a saruta? A uita ca esti om si ca esti o bucata de materialitate in acest spatiu.